Expoziție virtuală

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Lia Szasz a fost o artistă (pictoriță și graficiană) absolventă în 1953 a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (avându-i ca profesori pe Alexandru Ciucurencu și M. H. Maxy), membră a U.A.P. Și-a început activitatea expozițională în 1955, participând în 1959, anul realizării lucrării „Brigadiere”, atât la „Expoziția Tineretului”, cât și la „Expoziția anuală de stat”. În anii 1950, temele propuse artiștilor plastici pentru a fixa canonul realist-socialist, reflectate și în expozițiile anuale, acopereau cinci categorii: lideri politici, trecutul mișcării comuniste, prietenia istorică cu Rusia, portrete de fruntași în muncă și viața nouă în R.P.R. (lupta de clasă, lupta pentru pace, noua societate – industrie, transformarea agricolă, noua viață socială)1. În această ultimă subcategorie poate fi încadrată și lucrarea Liei Szasz, care prezintă o compoziție despre „omul nou” , cu o atitudine schimbată față de muncă. „Brigadiere” atinge atât tematica construcției socialiste, cât și clamata egalitate în drepturi și datorii a femeilor și bărbaților atât prin personaje cât și prin titlu. În deceniile care au urmat, stilul său pictural a fost marcat de o abordare plastică apropiată hiperrealismului pop american, folosind culori mate și nete, și simplificând considerabil figurile pe care le picta.

*Prof. Univ. Dr. Habil la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director PolArt

Finalul anilor ’70 este marcat în plan cultural de transformări profunde – efect al direcțiilor impuse de așa-numitele Teze din iulie 1971. Repoziționarea agresivă a discursului artistic pe temeiuri propagandistice, atenția acordată reeducării tineretului (vezi Cenaclul Flacăra sau Festivalul național „Cântarea României”) aduc în prim-plan teme și subiecte cunoscute perioadei anilor ’50–’60: portrete de muncitori și muncitoare, mecanizarea agriculturii, peisaje industriale și urbane. Interesant pentru acest moment este modul în artiștii își adaptează stilului deschis și contemporan, practicat în scurta perioadă de liberalizare, temelor dictate de ideologia național-comunistă. Diversificarea stilistică devine parte a canonului artistic local, deschizând și mici portițe de inserare a unor mesaje de tip subversiv. Portretul hilar al sudoriței pictate de Mihai Rusu, o temă din sfera realist-socialistă, este tratat în stilul caracteristic artistului, combinând elemente de constructivism formal cu note suprarealiste (fundalul de nori părând anacronic și ușor ironic în raport cu tema). Mihai Rusu este cunoscut prin momentul de experimentalism asociat op artului, participând la Bienala de Artă Constructivă de la Nürnberg din 1969 alături de membrii Grupului 111 (Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Roman Cotoșman) și de Pavel Ilie. Emigrează în Republica Federală Germania în 1985.

*Istoric de artă, curator și editor; cofondatoare a Institutului Prezentului și coordonatoare a platformei P+4 Publications, dedicată artelor vizuale contemporane românești.

Lucrarea mi-a atras atenția prin modul diferit de a (re)prezenta o figură foarte răspândită și folosită de discursul naționalist al comunismului (și nu numai): țăranul/țărăncuța român/ă. Textura feței în contrast cu baticul negru dă impresia că tânăra este ridată, lucru care atrage, proiectează autenticitate și forță, maturitate timpurie. Această putere percepută este probabil și rezultatul tehnicii folosite, privirea de jos în sus, una tipică propagandei. În același timp, faptul că privirea tinerei țărănci este la distanță o face misterioasă, te întrebi la ce se uită, la ce se gândește. Mi-o imaginez ca eroină a unei nuvele cu titlul „Ioana”; aș construi personajul plecând de la trăsăturile de caracter ale prietenei mele Oana, cu care mi se pare că seamănă femeia din imagine. Ar fi interesant să mi-o imaginez cu jumătate de secol în urmă, într-un context cu totul diferit de cel prezent, încercând să fie o femeie singură, liberă.

* Scriitoare și antropologă. Doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti.