Muzeul Virtual al Artei sub Comunism
Muzeul Virtual al Artei sub Comunism este o platformă digitală dedicată recuperării, reinterpretării și valorificării patrimoniului artistic realizat în România în perioada regimului comunist.
Proiectul aduce în spațiul public un segment important, dar puțin cunoscut al istoriei vizuale, reunind într-un cadru accesibil și interactiv peste 400 de lucrări din colecția Muzeului de Artă Brașov, alături de materiale de cercetare, analize tematice și resurse educaționale.
Prin digitizarea și contextualizarea acestui patrimoniu, muzeul virtual oferă o perspectivă nuanțată asupra relației complexe dintre artă, putere și experiențele individuale din perioada comunistă.
Lucrările sunt prezentate într-o formă curatoriată, contribuind la o înțelegere mai amplă a modului în care imaginile trecutului continuă să influențeze memoria colectivă.
Platforma găzduiește, de asemenea, rezultatele cercetărilor realizate în cadrul proiectului, o arhivă digitală aflată în continuă extindere, expoziții virtuale, precum și documentarea evenimentelor realizate în cadrul proiectului: expoziția „Un trecut care nu trece. Comunismul și moștenirea sa artistică”, conferințe și ateliere disponibile pentru explorare online.
Lucrările artiștilor contemporani invitați creează un dialog critic între prezent și trecut, propunând noi modalități de interpretare a acestui patrimoniu controversat.
Muzeul virtual funcționează ca un spațiu dinamic de cunoaștere, reflecție și participare culturală, oferind acces deschis publicului larg, elevilor, studenților și cercetătorilor.
Platforma va continua să se dezvolte prin noi materiale, noi cercetări și noi perspective curatoriale,
devenind un instrument durabil pentru explorarea artei românești din perioada comunistă și pentru înțelegerea contextelor care au modelat-o.
Descoperă colecția

Expozița
„Un trecut care nu trece. Comunismul și moștenirea sa artistică”
17 octombrie – 30 noiembrie 2025
La 36 de ani de la căderea regimului comunist, Muzeul de Artă Brașov propune o expoziție care nu tratează patrimoniul artistic al comunismului ca pe un depozit închis, ci ca pe un material viu, capabil să activeze poziționări critice, memorie afectivă și lecturi divergente. „Un trecut care nu trece. Comunismul și moștenirea sa artistică” nu oferă o versiune oficială a trecutului, ci creează un context pentru interpretare plurală.
Expoziția se construiește în jurul unei decizii curatoriale inedite: în locul unei direcții centrale, Muzeul a invitat 33 de co-curatori să selecteze câte o lucrare din colecția digitizată și să o însoțească de un text personal. Aceștia provin din domenii diferite: istorici și istorici de artă, politologi, artiști contemporani, arhitecți, scriitori, sociologi, curatori independenți, cercetători ai memoriei recente, jurnaliști, antropologi și critici culturali.
Textele rezultate nu explică imaginile, ci prezintă viziuni diferite, unele sunt analitice, altele afective, unele riguroase, altele fragmentare, aproape poetice. Expoziția creează un spațiu de de interpretări multiple, unde vizitatorul este invitat să circule între voci, nu să adere la una singură.
Alături de aceste selecții, expoziția include 3 intervenții contemporane semnate de Alina Andrei, Dan Perjovschi și George Roșu. Și aceștia au pornit de la lucrări din colecția muzeului, dar alegerea lor nu a condus la un text, ci la o reacție artistică directă. În loc să interpreteze o lucrare, au răspuns la ea prin propriul limbaj vizual, transformând selecția într-un gest activ, nu contemplativ.
Expoziția nu oferă un verdict, ci un cadru de privire. Un spațiu în care vizitatorul nu este chemat să fie de acord, ci să observe, să compare, să recunoască, să se poziționeze.

Creații contemporane
Alina Andrei
Alina Andrei este o artistă contemporană născută în Brașov, stabilită în Cluj-Napoca, activă de mai mulți ani în zona artelor vizuale. Practica ei explorează relația dintre intimitate și spațiul public, punând în dialog fragmente de realitate cu ficțiune și memorie. Lucrările sale iau adesea forma unor instalații, publicații de artist, obiecte în ediții limitate sau intervenții care chestionează convențiile sociale, politice și culturale. Uneori, atunci când nu fotografiază oameni din carne și oase, folosește pentru lucrările ei ciment, decupaje din hârtie și jucării ready made. Printr-o abordare personală, Alina Andrei propune o privire critică și sensibilă asupra lumii în care trăim.
Dan Perjovschi
Dan Perjovschi are o carieră artistică de 40 de ani, marcată în 2025 de o amplă retrospectivă la Muzeul „Corneliu Miklosi” din Timișoara. A dezvoltat propriul său limbaj vizual distinctiv, concentrat, care condensează subiecte intricate fără a elimina compleitatea realității. Ca artist și jurnalist, practica sa artistică s-a dezvoltat ca o formă de „jurnalism vizual”. De la colaborarea cu Revista 22 încă din anii ’90 până la lucrarea „Ziarul Orizontal”, un perete public de 30 de metri din Sibiu pe care îl dezvoltă cu nou conținut artistic de 15 ani, artistul își exprimă viziunea asupra societății contemporane prin desen.
Prin colaje de fotografii, artistul documentează prezența și trivializarea unor simboluri.
George Roșu
George Rosu trăieşte şi lucrează în București, dar și în Sibiu, Cluj-Napoca, Iași și Suceava. Pentru că ar putea pleca oricând la Berlin sau undeva pe o insulă, preferă să mai stea și încearcă să ajute pe plan local unde crede că mai este nevoie de el. Foloseşte cuvântul ca material şi conturul ca suport al acestuia. Consideră că umorul face parte din istoria artei şi îl foloseşte în lucrările sale, fie ele desene, instalații sau fragmente video.
În practica lui artistică cu o experiență de peste 20 de ani, George Roșu reușește să treacă cu ușurință de la desen contemporan, performance și animații, la marketing, branding, networking și PR, considerând că artiștii din 2025 nu sunt doar producători și consumatori de artă, ci și promotori, antreprenori, curatori, organizatori, fondatori și mediatori culturali.
Evenimente
Conferința
„Redescoperindu-l pe Hans Mattis-Teutsch. Povestea unui artist vizionar”,
susținută de dr. Radu Popica
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, ora 17:00 Intrarea liberă
Conferința
„Dialoguri despre un trecut care nu trece”
Cu Cosmin Nasui, Monica Enache, Luciana Jinga, Radu Popica, Daniel Șandru, Dan Țălnaru
Vineri, 7 noiembrie 2025, ora 13:00 Intrarea liberă
Conferință
„Strength and Visibility: Curating Women Artists between Past and Present”
Cu Andreea Căpitănescu și Olivia Nițiș
Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, ora 17:00 Intrarea liberă
Tur ghidat
cu Vlad Babenco
Vineri,
28 noiembrie 2025, ora 17:00 Intrarea liberă
Ateliere
Atelier educativ:
Urme ale comunismului
Adresat elevilor de gimnaziu (clasele VII–VIII)
Durată: 60 min
Facilitator: Sînziana Dumitrescu
Înscrieri: sinziana.dumitrescu@muzeulartabv.ro; 0722 271 783
Atelier educativ:
„Un trecut care nu trece”
Adresat elevilor de liceu
Durată: 60 min
Facilitator: Andreea Pocol
Înscrieri: andreea.pocol@muzeulartabv.ro; 0746 570 484


