Studii

Studiu

Eroinele muncii. Evoluția viziunii oficiale despre femeie în societatea comunistă și avatarurile acesteia în artă

dr. Monica Enache

Articolul analizează evoluția reprezentărilor feminine din arta românească aflată sub regimul comunist, plasându-le în relație cu transformările ideologice, politice și sociale dintre 1948 și 1989. Studiul arată modul în care statutul femeii a fost redefinit simultan prin politici de emancipare declarate și prin mecanisme subtile sau directe de control, în special după introducerea legislației pronataliste. În artă, imaginea feminină a fost instrumentalizată ca vehicul propagandistic: în anii stalinismului, femeia muncitoare și activista politică devin simboluri ale noii societăți; ulterior, în perioada național-comunistă, temele dominante se reorientează către maternitate, familie, pace și mitologia rurală, configurând un ideal feminin abstract, depersonalizat și conform ideologiei oficiale. Analiza relevă, de asemenea, modul în care arta oficială negociază între realism socialist, modernism controlat și protocronism, în timp ce arta neoficială propune alternative subtile la discursul dominant. Articolul demonstrează că reprezentările feminine constituie un indicator privilegiat al raporturilor de putere din comunism: promisiunea egalității a fost dublată de exploatare, supraveghere și idealizare, iar imaginea artistică a femeii reflectă aceste tensiuni structurale.

Studiu complet.pdf

Studiu

Patrimoniul controversat la proba timpului: Estetică, ideologie și memorie în colecțiile Muzeului de Artă Brașov (1950–1989) 

Cosmin Nasui

Studiul analizează patrimoniul artistic realizat în perioada comunistă (1950–1989) din colecțiile Muzeului de Artă Brașov, investigând modul în care estetica, ideologia și memoria culturală interacționează și se reconfigurează în timp.  Prin analiza surselor arhivistice, a presei comuniste și a inventarelor muzeale, sunt evidențiate mecanismele de constituire a colecțiilor muzeale, rolul artei ca instrument de propagandă și criteriile mixte, estetice și non-estetice, care au stat la baza ierarhiilor artistice ale epocii. Articolul argumentează că memoria afectivă și judecățile de valoare desprinse de contextul istoric pot distorsiona înțelegerea acestui patrimoniu controversat. Totodată, se susține necesitatea reactivării critice a lucrărilor depozitate prin cercetare istorică riguroasă și practici curatoriale contemporane, capabile să ofere interpretări pluraliste și transparente. În acest sens, patrimoniul muzeal este redefinit ca resursă activă pentru reflecție critică, educație și înțelegerea relației dintre artă și ideologie în societățile post-totalitare

Studiu complet.pdf

Studiu

Evoluția reprezentărilor feminine în comunismul românesc

Dr. Luciana Jinga și Dan Mihai Țălnaru

Reprezentările feminine în comunismul românesc dezvăluie o contradicție structurală între discursul egalitarist și marginalizarea reală a femeilor. Deși ideologia oficială proclama egalitatea de gen și integrarea femeii în construcția socialismului, practicile regimului au oscilat între emancipare controlată și reafirmarea rolurilor tradiționale. Primele decenii au adus drepturi extinse, acces la vot, egalitate juridică, protecție a maternității, și promovarea femeii muncitoare prin reviste precum „Femeia”, care combinau retorica emancipării cu îndemnuri la devotament domestic.
După 1966, politicile pronataliste au instituit cel mai dur mecanism de control: interzicerea avortului și limitarea contracepției, transformând femeia într-un instrument demografic. Aceste măsuri, dublate de inegalități salariale, suprasolicitare domestică și stigmatizarea celor care nu se conformau normelor, au accentuat marginalizarea socială și economică. În același timp, homosexualitatea era criminalizată, iar reprezentările vizuale reduceau identitatea feminină la clișee propagandistice: muncitoare eroică, mamă exemplară, soție responsabilă. În opoziție, artiste precum Geta Brătescu și Ana Lupaș au cultivat un limbaj vizual alternativ, explorând spațiul intim și corporalitatea ca forme subtile de rezistență în afara circuitului oficial.

Studiu complet.pdf

Studiu

Reflecții asupra colecției de lucrări realizate în perioada comunistă a Muzeului de Artă Brașov  

dr. Andreea Lazea

Vasta colecție de lucrări de artă create în timpul regimului comunist a Muzeului de Artă Brașov reprezintă un patrimoniu care, studiat și analizat dintr-o perspectivă
pluridisciplinară, poate releva aspecte importante privind relația dintre artă, societate și politică în timpul regimului totalitar din România anilor 1947-1989.
Prin analizarea alegerilor estetice și stilistice făcute de artiști, a tematicii abordate în
lucrările lor, a titlurilor date lucrărilor și a altor aspecte care pot fi extrase din studiul
colecției și fișelor aferente, cercetarea își propune să urmărească următoarele direcții principale:
1. Identificarea și analizarea unor strategii de negociere și ajustare a creației
artistice la cerințele puterii politice;
2. Investigarea relației pe care lucrările din colecție o creează între memorie (trăită)
și istorie (oficială), în sensul în care acești termeni sunt definiți de istoricul Pierre
Nora; această relație este relevantă pentru înțelegerea modului în care regimul
politic își construiește propria mitologie – a originii și a finalității;
3. Analizarea colecției din perspectiva geografiei pe care o creează – locuri și relații
între locuri – și propunerea unei tipologii.
În final, va fi pusă în evidență complexitatea creației artistice din epoca socialistă,
complexitate care îi conferă și astăzi interes și valoare – documentară, artistică, istorică.

Studiu complet.pdf