Xilogravură; 40×35 cm; 1961; Nr. inv. 1027
Compoziție orizontală cu personaje prezentând în prim plan un bărbat redat din profil stâng care cu mâna stângă ține o hârtie cu multe însemnări, iar cu dreapta dă mâna în semn de pecetluire a unei înțelegeri sau pact cu un alt bărbat îmbrăcat într-o cămașă în carouri, cu o pălărie în mâna stângă și care are o expresie de mulțumire. În plan secund, la o masă, un alt bărbat redat din profil drept stă aplecat asupra unei hârtii pe care scrie ceva. În spatele acestuia se observă parțial chipul unui alt bărbat redat frontal, iar lângă el un, o fetiță cu părul scurt văzută din profil stâng. Brațele bărbaților sunt vânjoase sugerând faptul că ocupația lor ar putea fi aceea de muncitori, iar figurile lor sunt redate pe volumetrii propunțat sculpturale într-o manieră grosieră. Semnat dreapta jos cu monogramă: “F (peste care se suprapune litera) K”. Pe passe-partout în stânga jos este notat cu creionul: “10/20”, “Pornire cu puteri unite”, spre centru: “xilogravură tiraj suplimentar”, iar în dreapta jos este semnat și datat: “Fritz Karola 1961”.
0 comments on “Karola Fritz – Pornire cu puterile unite”