Conferințe

Conferința

„Strength and Visibility: Curating Women Artists between Past and Present”

 

Conferința „Strength and Visibility: Curating Women Artists between Past and Present”, organizată de Muzeul de Artă Brașov și Asociația 4Culture sâmbătă, 15 noiembrie 2025, le-a adus în fața publicului pe:

Andreea Căpitănescu, producătoare culturală, curatoare independentă și directoare artistică, fondatoare a Asociației 4Culture
 Dr. Olivia Nițiș, cercetătoare la Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române, curatoare independentă, istoric de artă

Dialogul celor două specialiste a abordat teme precum demersurile și dificultățile cercetării artistelor, dezbaterea privind integrarea micro-istoriilor în marea istorie a artei, precum și evaluarea și recuperarea creației artistice feminine. Discuția a deschis multiple piste de reflecție pentru public, care a contribuit activ prin întrebări și intervenții. Evenimentul s-a bucurat de un interes ridicat, dialogurile continuând și după încheierea sesiunii oficiale.

Conferința a anticipat deschiderea expoziției „Tower of Strength”, care va fi inaugurată la Muzeul de Artă Brașov pe 5 decembrie 2025, și propune un dialog deschis între istorie, cercetare și practică artistică actuală, în cadrul proiectului Compulser Lab inițiat de Asociația 4Culture și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Conferința

„Conferința „Dialoguri despre un trecut care nu trece”

 

Conferința „Dialoguri despre un trecut care nu trece”, organizată 7 noiembrie 2025 de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, a abordat, într-un cadru cultural, temele și reflecțiile propuse de expoziția „Un trecut care nu trece. Comunismul și moștenirea sa artistică”.
Evenimentul a urmărit să încurajeze un dialog despre moștenirea vizuală a comunismului și și a propus o perspectivă critică asupra modului în care arta produsă în perioada comunistă a fost colecționată, interpretată și ulterior repoziționată în discursul cultural actual.

La dialog au participat:
Cosmin Nasui – curator, istoric de artă, critic de artă
Radu Popica – istoric, Muzeul de Artă Brașov
Luciana Jinga – expert, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Monica Enache – curator și expert în artă modernă românească
Dan Mihai Țălnaru – director executiv, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Discuțiile au abordat teme complexe, de la statutul artiștilor care au creat sub regimul comunist și condițiile în care aceștia au activat, până la discutarea constrângerilor și abuzurilor care au marcat practica artistică a epocii. Totodată, participanții au examinat modul în care societatea contemporană se raportează la această perioadă istorică, în lumina valorilor democratice și a nevoii de reevaluare critică a trecutului.

Conferința

„Redescoperindu-l pe Hans Mattis-Teutsch. Povestea unui artist vizionar”

 

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, a avut loc conferința „Redescoperindu-l pe Hans Mattis-Teutsch. Povestea unui artist vizionar”, susținută de dr. Radu Popica. Evenimentul l-a readus în atenția publicului pe marele artist brașovean Hans Mattis-Teutsch (1884-1960). În cadrul prezentării, participanții au avut ocazia să descopere parcursul biografic și creația complexă a artistului, analizată atât din perspectiva implicării sale în mișcarea avangardistă europeană, cât și prin prisma transformărilor survenite în perioada postbelică, după instaurarea regimului comunist.
Conferința a oferit clarificări importante asupra unor aspecte mai puțin cunoscute din activitatea lui Mattis-Teutsch și a adus în prim-plan evoluția stilului său artistic. Totuși, accentul principal a fost pus pe legătura strânsă dintre artist și orașul Brașov, unde acesta a avut o contribuție esențială la viața culturală locală.