1918-2003Lidia Nancuinschi
S-a născut la Chișinău. După pierderea teritoriilor românești de dincolo de Prut, s-a refugiat de două ori în România, prima dată în 1940 și apoi în 1944, la București, unde s-a stabilit definitiv. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția artă murală, clasa profesorilor Samuel Mützner și Ștefan Constantinescu, pe care l-a absolvit în 1955, an în care a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici și a debutat la București.
A participat la numeroase saloane de artă republicane și municipale, precum și la expoziții de grup din țară și din străinătate. A deschis patru expoziții personale la București, în anii 1964, 1971, 1976 și 1978. În 1969 a participat la expoziția de artă românească de la Beirut.
A realizat lucrări de artă monumentală, în tehnicile frescă și mozaic, între anii 1957–1975, la București, Giurgiu, Curtici (gara de frontieră), Hunedoara, Lehliu și Costinești. A făcut parte din colectivul de artiști care a decorat noul local al Teatrului Național din București, în 1969.
A efectuat călătorii de studii în U.R.S.S. (1963) și Republica Democrată Germană (1964).
