S-a născut la Sighetul Marmației, într-o familie de meșteșugari, având strămoși de origine maghiară, austriacă și armeană. Între 1949 și 1955 a studiat la secția de grafică a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, frecventând și cursuri de istoria artei, pedagogie, psihologie și filosofie. În 1953 s-a căsătorit cu colega sa, pictorița Anna Jakab.
După absolvire, în 1955, s-a stabilit la Săcele (Baciu), orașul natal al Annei. În anii următori s-a alăturat cercului de tineri pictori reunit în jurul artistului Hans Mattis-Teutsch (1956–1960). Între 1955 și 1970 a participat la expozițiile regionale și județene deschise la Brașov și a organizat două expoziții personale la Brașov (1966, 1969). În 1964 a expus împreună cu pictorul Mihai Horea la Galeriile Fondului Plastic din București.
A întreprins călătorii de studii în U.R.S.S., Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Franța, Austria și Republica Federală Germania. Între 1962 și 1968 a fost președinte al filialei Uniunii Artiștilor Plastici Brașov, iar în 1968 a fost distins cu clasa a IV-a a Ordinului „Meritul Cultural”.
În 1970, cu prilejul unei expoziții a artiștilor plastici brașoveni la Wiesbaden, a cerut azil politic în Republica Federală Germania. Între 1973 și 1993 a fost profesor de artă la școli din landul Hessen și a predat cursuri de artă pentru adulți. Între 1973 și 2004 a participat la expoziții colective și a organizat numeroase expoziții personale în Germania. Din 1994 a susținut prelegeri despre pictură.
În 1999 și 2006 a publicat studiile despre teoria picturii „Tematizarea culorilor în pictură” și „Pictura nonfigurativă, dincolo de limitele contingenței”.
În anii de început ai creației a realizat lucrări tributare realismului și postimpresionismului. După 1960, o influență hotărâtoare în evoluția sa artistică a avut Hans Mattis-Teutsch. Anii ’60 au reprezentat pentru artist o perioadă de căutări și experimente, în care a pictat compoziții figurative, asimilând și influența constructivismului. Începând din 1965 a realizat o serie de picturi nonfigurative.
În perioada 1972–1973 a conceput „compoziția primordială”, o imagine universală, abstractă, riguros structurată, care a devenit arhetipul creației sale ulterioare.