1920-2000Helen Bianca Podea

S-a născut la Youngstown, Ohio, Statele Unite ale Americii. A urmat Conservatorul de Muzică „Astra” din Brașov (1935–1939). A studiat la Academia de Arte Frumoase din București (1939–1940) și la Academia Comercială (1940–1941).
A fost activă la Brașov între anii 1953–1974, participând la expozițiile Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Brașov. În 1969 și 1971 a organizat expoziții personale la Brașov.
A întreprins călătorii de studii în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Olanda, Italia, Austria (1957), U.R.S.S. (1961) și Polonia (1968). A emigrat în Statele Unite ale Americii și a încetat din viață la Los Angeles.