1926-2018Geta Brătescu

S-a născut la 4 mai 1926, la Ploiești, și a încetat din viață în 2018, la București. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle-Arte din București, unde a fost eleva lui Camil Ressu. Exmatriculată la sfârșitul anilor ’40 din motive politice, și-a reluat studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1969–1971).
A debutat în 1946 la Salonul Oficial de Alb-Negru de la Sala Dalles, iar în 1947 a organizat prima expoziție personală la Căminul Artei. Este una dintre cele mai importante personalități ale artei contemporane românești, active încă din anii ’60.
În perioada comunistă, marcată de cenzură, control ideologic și restricții instituționale, a lucrat ca ilustrator și grafician pentru revista culturală „Secolul 20”, ceea ce i-a permis să rămână activă profesional. În anii ’70 și-a închiriat un atelier care a devenit spațiu de experiment, documentare vizuală și rezistență culturală. Aici a realizat instalații temporare, performance-uri, filme și proiecte conceptuale, printre care celebrul „Studioul” (1978), filmat de Ion Grigorescu.
A dezvoltat o operă complexă, incluzând desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video, performance și instalație. Printre lucrările reprezentative se numără seriile „Towards White” (1975), „Self-Portrait, Towards White” (1975), „From Black to White” (1976) și instalația murală „No to Violence” (1974).
A expus în marile centre internaționale, Bienala de la Veneția, Bienala de la São Paulo, Berlin, Londra, Viena, New York, fiind recunoscută de public și specialiști din întreaga lume. În 2018 a fost decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, iar la 91 de ani a devenit prima artistă căreia România i-a dedicat un pavilion personal la Bienala de la Veneția.
Creația sa explorează identitatea, corpul, memoria, spațiul interior și raportul dintre realitate și imaginație. Desenul este centrul practicii sale artistice, definit ca act conceptual, instrument al gândirii și metodă de cunoaștere. Integrează țesături, oglinzi, fragmente biografice, gesturi performative și obiecte cotidiene, într-o poetică vizuală marcată de ludic, rigoare și reflecție.