1920-2003Constantin Cazacu

S-a născut la Tighina, Republica Moldova. A absolvit studiile gimnaziale și liceale la Tighina și a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității din Iași (1938–1941). Apoi a frecventat Școala de Ofițeri Activi din București (1941–1944), iar în anii 1945–1947 s-a alăturat celei de-a doua divizii de voluntari „Horia, Cloșca și Crișan”, formată pe teritoriul Uniunii Sovietice.
A lucrat ca dispecer la Întreprinderea de Construcții a Căilor Ferate Române din Brașov, unde a fondat gazeta satirică „Chipăruș”. A început să studieze desenul în cadrul cercului de artă plastică al filialei Uniunii Artiștilor Plastici Brașov, frecventând apoi cursurile Școlii Populare de Artă Brașov.
Din 1954 a devenit colaborator al ziarelor brașovene Drum Nou, Új Idő și Karpaten Rundschau, precum și al revistei Urzica. În 1955 a participat la Expoziția Regională a Filialei Uniunii Artiștilor Plastici Brașov, iar în 1957 la Expoziția Republicană Anuală de Grafică din București.
Între 1955 și 1984 a participat la toate expozițiile organizate de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Brașov. În 1962 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția grafică.
Din 1969 a participat la Saloanele Umorului din București, Constanța, Suceava, Brăila, Galați, Vaslui, Timișoara, Ploiești și Focșani. A organizat opt expoziții personale de caricatură și afiș.
A întreprins călătorii de studii în Uniunea Sovietică, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Bulgaria.