Gravură cu acul; 49.05×38 cm; 1952; Nr. inv. 994
Compoziţie orizontală.O sală vastă în care, în prim-plan, doi bărbaţi, aşezaţi în fotolii la o masă, joacă o parrtidă de şah.Ambii jucători poartă haină şi cămaşă descheiată la gât.Cel din stânga, poartă un pulover pe sub haină, la reverul căreia are prinsă o decoraţie, şi se sprijină cu o mână pe braţul fotoliului, ridicându-se pentru a privi cu atenţie tabla de şah, şi are prinsă o decoraţie la reverul hainei.Cel din dreapta, poartă o cămaşă descheiată la gât şi un sacou, fiind surprins într-o atitudine gânditoare, sprijinindu-şi capul într-o mână, în timp ce cu cealaltă se pregăteşte să mute o piesă.Lângă cei doi jucători, o femeie rezemată în cot de masă şi un bărbat aşezaţi privesc cu interes partida iar o femeie aflată în picioare,se sprijină cu o mână de tăblia mesei privind peste umărul jucătorului ce se pregăteşte să mute.Femeile poartă câte o bluză iar bărbatul are o vestimentaţie asemănătoare cu a celor doi jucători.Lumina cade din dreapta asupra scenei luminând figura jucătorului din dreapta şi silueta femeii aflată în picioare.În planul secund, în stânga şi dreapta grupului din prim plan, se văd alţi jucători aşezaţi în jurul unor mese şi absorbiţi de câte o partidă de şah iar în plan central două siluete feminine estompate.În fundal se zăreşte o intrare monumentală,acoperită în partea superioară de o draperie ce desenează un arc frânt, prin care perspectiva se deschide către o clădire vag sugerată.Deasupra intrării se poate citi lozinca: “TRĂIASCĂ PRIETENIA ROMÂNO-SOVIETICĂ”.Pe peretele din fundal, de o parte şi de alta a intrării, sunt plasate stema Partidului Muncitoresc Român şi stema Republicii Populare România. Sub acestea se pot zări două rafturi cu cărţi pe care sunt aşezate ghivece cu flori.Compoziţie ce relevă preocupări pentru simetrie.Perspectivă aeriană.
0 comments on “Hans Hermann – Oaspeți din U.R.S.S. în club”