S-a născut la Cristian, județul Brașov. A studiat la Școala Superioară de Artă din Berlin (1918–1921). A fost profesor de desen la Bistrița (1921–1927) și la Gimnaziul Honterus din Brașov (1928–1952).
În perioada interbelică a expus la Brașov, în cadrul unor expoziții personale și colective (1928–1943). În 1931 a expus la Salonul Oficial din București. În 1936 a pictat la Balcic. Între anii 1949–1960 a participat la expozițiile regionale organizate la Brașov.
În 1961 a emigrat în Republica Federală Germania. A încetat din viață în 1984, la Heidelberg, Republica Federală Germania. A fost activ mai ales ca acuarelist.