1900 – 1982Micaela Eleutheriade

S-a născut la 17 iunie 1900, la București, fiind nepoata pictorului Gheorghe Tattarescu. A absolvit Școala de Belle-Arte din București în 1923, avându-i ca profesori pe Ipolit Strâmbu, Dimitrie Serafim, Cecilia Cuțescu-Storck și D. Mirea. Între 1924 și 1927 a urmat cursuri de specializare la Academia Ranson din Paris, cu Roger Bissière.

A expus în 1926 la Salonul Independenților și la Salonul de Toamnă de la Paris și, în același an, la Salonul de Primăvară din București, unde lucrarea „Natură statică cu pălărie” a fost elogiată de Nicolae Tonitza. Între 1926 și 1944 a participat constant la saloanele oficiale din țară și la expoziții internaționale (Berna, Praga, Stockholm, Varșovia, Belgrad, Paris, Veneția).

A susținut 21 de expoziții personale între 1926 și 1976. A fost premiată la Salonul Oficial (1931) și a obținut „Medalia de argint” la Expoziția Internațională de Artă Decorativă de la Paris (1937). A expus în cadrul grupărilor „Grupul Nostru”, „Criterion”, „Curentul artistic românesc”, „Arta Nouă” și „Grupul plastic 1934”.

După 1946 a participat la expoziții interregionale și internaționale (Berlin, Helsinki, Viena), realizând în 1962 un panou decorativ pentru Muzeul de Artă Populară din București. A întreprins călătorii de documentare artistică în U.R.S.S., Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Franța și Italia.

În 1966 a organizat o amplă expoziție retrospectivă la Sala Dalles, donând Muzeului Național de Artă al României 51 de picturi și Muzeului Memorial „Gheorghe Tattarescu” cinci lucrări. A fost decorată cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a III-a (1968). A organizat expoziții tematice precum „Impresii din Franța și Italia” (1969), „Impresii din Anglia, Austria, R.F. Germania, Țările de Jos” (1972) și „Impresii din China, Spania, Egipt, Asia Centrală” (1974). Retrospective i-au fost dedicate la București în 1979 și 1981.
Înainte de 1948, pictura sa reflectă spiritul modernist al perioadei interbelice, marcat de experiența pariziană – compoziții libere, cromatică luminoasă și un lirism spontan, racordat la tendințele europene. După 1948, într-un context artistic schimbat, creația sa devine mai cumpătată și mai meditativă, orientată spre lumea cotidiană, obiecte simple și peisaje, realizate printr-o sinteză esențializată a formei și culorii.